dshadow

IMPRESII DE CALATORIE CIPRU


In luna mai am fost in Cipru. Fiind una dintre destinatiile exclusiviste din zona Mediteranei pe care nu o vizitasem, am plecat cu mare placere si curIozitate, in acelasi timp. Ciprul este mic, in mare parte stancos dar are un farmec aparte care te cucereste rapid. Nu seamana cu Grecia desi esti tentat sa crezi asta. Afara de limba nu prea are multe in comun cu insulele grecesti. Ciprul are o prestanta pe care nu poti sa n-o remarci din prima si care este data de calitatea oamenilor si implicit, a serviciilor oferite turistilor.
 
Orasele de coasta, Limassol, Larnaca, Aiya Napa, nu sunt nemaipomenite ca arhitectura, dar atmosfera e foarte primitoare, e mult calm acolo si in afara orasului nu auzi decat marea, care trebuie sa va spun ca nu are niciodata valuri mai mari de 20 cm, uneori este oglinda si incredibil de albastra. Hotelurile sunt exceptionale si clasificarea de acolo este sub ceea ce ofera de fapt, adica un hotel de 4* arata de 5* si unul de 5* arata de 6*.
 
Se vede touch-ul englezesc, ptr ca Ciprul a fost colonie britanica, totul este calm, stylish, serviciile sunt super, mancarea este colosala, chiar daca o mananci la o taverna din port, cu atat mai mult la hotel. Mesele la hotel sunt expozitii de arta culinara de asemenea, fara a avea opulenta asiatica,.... rareori am mancat deserturi atat de bune,...ca sa nu mai vorbesc de salatele lor, fructele de mare si pestii de tot felul.
 
Majoritatea hotelurilor au in spate gradini mari inundate de verdeata si flori,..bananieri, palmieri, rododendroni imensi care inconjoara piscinele foarte creative, cu multe coturi, podete, cascade si grote, jacuzzi....

Apoi mergand spre mare parcurgi o pajiste verde, verde tipic englezeasca presarata cu palmieri uriasi care te conduc pe plaja cu nisip, plina de sezlonguri si umbrele si uneori palmieri in ghivece. Credeti-ma, nu e mare diferenta intre ce vezi acolo si ce vezi in hotelurile din Asia.

Intre Larnaca si Aya Napa se gaseste cel mai creativ parc acvatic din Europa, care este deseori premiat ptr serviciile oferite, dupa spusele lor. Seara restaurantele sunt animate, sunt cluburi, discoteci si multe magazine. Preturile nu sunt mici dar nici nu sunt mult mai mari decat in restaurantele noastre mai sofisticate sau magazinele din Mario Plaza.
 
Se circula pe stanga, la fel ca in Marea Britanie, ceea ce poate fi o problema la inceput, dar te obisnuiesti. Toata lumea conduce destul de incet, sunt foarte calmi, nu am auzit nici macar un claxon, cat de mic, pe toate perioada sederii acolo. De asemenea transportul in comun in orase nu exista, sunt mini-bus-uri care fac curse intre orase. In oras nu exista alta varianta decat taxi-ul sau masina inchiriata.

Stanca Afroditei se afla intr-un loc pustiu de pe coasta din sud, intre Limassol si Paphos, un loc unde pur si simplu se aude briza marii si....atat. Se poate face baie in mare, desi nu este amenajat nimic, are o salbaticie care atrage. Este fantastic pentru tinerii indragostiti. Paphos este un orasel unde se pot vizita diferite site-uri arheologice, vechi de mii de ani, are cladiri vechi si are un port plin de farmec. Insa este frecventat in special de oameni de trecuti de 40 de ani si este mai linistit decat restul.

Ayia Napa este in schimb "Costinesti-ul" Ciprului, plin de viata, cu multi tineri, plin de restaurante si pravalii, locul unde se pot vedea tot felul de razvratiti si uneori comportamente indecente. Limassol este considerat cel mai atractiv ptr turisti, cu serviciile cele mai bune si mai exclusivist decat celelalte orase, desi eu personal n-am constatat mare diferenta intre Limassol si Larnaca. In Limassol se poate vizita si Time Elevator, un gen de simulator care te poarta intr-o calatorie in timp ptr a vedea istoria Ciprului. E interesant, merita. Costa 7 lire cipriote.

Serviciile, cum spuneam, sunt impecabile, lipseste acea smechereala si "bagare in vorba" pe care o intalnesti peste tot in Turcia, Egipt, sau prin alte parti, nu se aude muzica in timpul zilei si te poti relaxa pe marginea piscinei citind sau pur si simplu ascultand susurul cascadelor.
Acolo nu auzi zbierete pe plaja, certuri sau strigatele vanzatorilor ambulanti ori fluieraturile animatorilor de pe marginea piscinei.
Turistii de acolo sunt "europeni" in sensul bun al cuvantului, marea majoritate englezi, germani si scandinavi, nu am vazut decat ocazional est europeni, mai precis rusi, care de altfel sunt peste tot unde sunt conditii bune.

Ca o concluzie, Cipru este pentru oameni care pun pret pe servicii oferite cu eleganta, amabilitate si decenta, care vor sa se relaxeze. Este o destinatie pentru cunoscatori, as putea spune. Cipriotii sunt foarte civilizati, respectuosi, generosi, instariti si uneori mi s-a parut ca au un fel de demnitate care iti impune fara sa te deranjeze, dimpotriva. Asa cum am spus, au ceva britanic. Sa nu va inchipuiti ca sunt snob, dar uneori eleganta lipseste prin jurul nostru si atunci cand o intalnesti te simti mai bine, mai om."
 
   
Aurelian Bratosin 
BUTTERFLY TOURISM

Destinatii turistice




Categorii de vacante





dshadow